Ziua Victoriei este o moștenire internațională. Nu aparține lui Putin

Nu uitați niciodată să fiți cetățean al țării învingătorilor. Un portret al lui Alexander Nevsky la o gară din Moscova, iulie 2021. Sursă: Malgorzata Kulbaczewska-Figat

Discursul liderului rus din 9 mai 2022 reprezintă o insultă la adresa celor care au luptat și au căzut în cel de-al Doilea Război Mondial

Małgorzata Kulbaczewska-Figat

Ce aș putea să ne urez tuturor celor din Europa Centrală și de Est de Ziua Victoriei? În primul rând, pace. Și în al doilea rând, ca într-o zi să comemorăm cu toții sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, să înțelegem semnificația acestuia, să onorăm victimele și cei căzuți la datorie – și să nu folosim această zi pentru propagandă politică pe termen scurt.

Una dintre ultimele mele amintiri din Rusia: este vară, perioada pandemiei, apelurile la vaccinare sunt peste tot în celebrul metrou moscovit. Cu toate acestea, alte afișe apar și mai numeroase. Ele poartă un mesaj din două cuvinte: Strana Pobediteley, o țară a învingătorilor. Unele dintre postere îl înfățișează pe amiralul Fiodor Ușakov din secolul al XVIII-lea, altele – pe prințul medieval Alexandr Nevski, altele – pe mareșalul Gheorghi Jukov. Ele sunt peste tot. Comandanții militari m-au privit cum am pășit într-un tren local, sau electrichka, în gara Moscova-Belarus. I-am putut revedea chiar și în cele mai izolate stații din pădure. Poate că infrastructura gării era dezolantă, dar afișele continuau să amintească: aceasta este Rusia, țara învingătorilor.

Am putut observa cum mesajul Victoriei a suferit o evoluție de-a lungul anilor consecutivi ai Rusiei lui Putin. Pentru că Putin a fost cel care a introdus parada militară masivă din 9 mai din fiecare an – în Uniunea Sovietică, aceasta avea loc de cel mult trei ori. În timp ce poverile capitalismului rusesc deveneau din ce în ce mai greu de suportat pentru cetățeanul mediu, statul părea să sugereze: identitatea bazată pe 9 mai și eroismul strămoșilor ar trebui să compenseze toate durerile vieții. Iar memoria oficială a Victoriei a fost elaborată în mod conștient. Propaganda de stat a uitat confortabil să menționeze faptul că Uniunea Sovietică era un stat necapitalist, preferând în schimb să sublinieze rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în timpul războiului. Mândria națională urma să înlocuiască întrebările despre situația actuală. Dacă ești un cetățean al țării mereu victorioase, cum te poți plânge de prețurile care cresc, de oportunitățile proaste de locuire și de inegalitățile în creștere?

Ne putem da seama cât de cinică este această propagandă doar dacă luăm în considerare cât de dragă este amintirea Victoriei pentru ruși. Marșurile Regimentului Nemuritor, în care oamenii poartă fotografiile strămoșilor lor care au luptat și/sau au căzut în război, poate că au fost inventate ca parte a politicii de memorie de stat a lui Putin, dar sunt pline de emoții autentice. Nu există familie rusă fără amintiri de război, unele eroice, altele oribile. “Ziua Victoriei este sărbătoarea cu lacrimi în ochi” – spune un cântec popular sovietic, iar aceasta nu este o exagerare. În perioada sovietică, veteranii se întâlneau în parcurile din oraș, căutând odnopolchaniye – camarazii de pe front, împărtășind povești, bând și cântând cântece de război. Nu existau parade militare uriașe în Piața Roșie, cu excepția anului 1945 și apoi a două “aniversări rotunde” în 1965 și 1985.

Memoria populară sublinia faptul că bărbații și femeile din Armata Roșie și-au apărat țara și au luptat pentru a asigura un viitor pașnic pentru generațiile următoare. Pacea, și nu supremația militară, a fost cuvântul-cheie.

Folosirea memoriei războiului pentru a construi o propagandă imperială și pentru a abate atenția oamenilor de la nedreptățile capitalismului rusesc a fost deja o bătaie de joc. Anul acesta, când retorica “anti-nazistă” a fost folosită pentru a justifica o invazie în Ucraina și distrugerea orașelor ucrainene, s-a atins un alt nivel de cinism. ,,Explicațiile’’ lui Putin din 9 mai, cum că Rusia trebuia să organizeze o lovitură preventivă înainte de presupusul atac occidental, au fost doar simple adăugiri la scenariul general. Istoria oficială a ajuns la un punct în care Rusia duce războiul etern și mereu victorios împotriva fascismului, care se găsește peste tot atunci când este nevoie.

De-a lungul anilor, în timp ce statul rus construia această memorie oficială a Victoriei, anticomuniștii din Europa Centrală și de Est și-au dezvoltat propria memorie. Ei ne-au învățat să uităm că naziștii au plănuit de fapt să distrugă popoarele slave, așa cum au plănuit și au executat fără milă anihilarea populațiilor evreiești. Ne-au spus că nu există nimic de sărbătorit pe 8 sau 9 mai. Ei insistă să-i comemoreze pe luptătorii anticomuniști de după război și să-i uite pe cei care au luptat împotriva naziștilor pe Frontul de Est. Soldații polonezi care au participat la bătălia finală de la Berlin au fost doar colaboratori comuniști, putem auzi de la cei mai aprigi oameni de dreapta. 

Regimentul Nemuritorilor mărșăluiește prin Nijni Novgorod, un mare oraș de pe Volga, la 9 mai 2015. Chiar dacă acest tip de comemorare a fost inspirat din cele de mai sus, este un moment extrem de emoționant pentru participanți. Aceștia nu sunt forțați să vină acolo: ei aduc un omagiu membrilor familiilor lor și se asigură că sacrificiul lor nu a fost în zadar. Sursă

În 2022, în timp ce Putin le explica compatrioților săi de ce Ucraina trebuie să fie atacată, șeful Institutului polonez al Memoriei Naționale a anunțat că pentru regiunea noastră nu a existat nicio Victorie – doar începutul celei de-a doua ocupații. O ocupație mai crudă, adaugă adesea anticomuniștii noștri.

La fel de simplu: ni se spune că cinci decenii de republici populare au fost o tragedie mai mare decât crimele în masă și exterminarea sistematică din perioada de ocupație nazistă.

Din acest punct, se sare cu ușurință la un alt nivel de propagandă: țările noastre din Europa Centrală și de Est nu se dezvoltă suficient de repede, deoarece au fost distruse de sovietici în 1945. Comuniștii sunt de vină pentru eșecurile capitalismului periferic modern.

Morminte ale soldaților sovietici vopsite cu roșu, la începutul lunii martie 2022, cimitirul sovietic din Katowice, sudul Poloniei (sursă: Małgorzata Kulbaczewska-Figat)

Indignarea față de războiul lui Putin a dus la mai multe astfel de incidente în Polonia. De asemenea, Institutul de comemorare națională a avut în vedere demontarea unor monumente ale Armatei Sovietice și ale Armatei Populare Poloneze care au supraviețuit cumva marelui val de decomunizare din 2015-2016. Potrivit declarațiilor șefului Institutului, armata lui Putin nu este diferită de armata sovietică.

Putem fi indignați de propaganda de război a lui Putin, amestecând fascinația pură pentru forța militară și paralele istorice proaste. Dar respingerea totală a Victoriei nu este un răspuns. Am putea spune și altfel: idolatrizarea Victoriei și uitarea laturilor întunecate ale statului și armatei lui Stalin nu este o reacție constructivă la demontarea monumentelor Armatei Roșii în Polonia, Cehia și în alte părți. Anticomuniștii polonezi sugerează că avem nevoie de o memorie colectivă total diferită de cea promovată de Rusia, pentru a fi imuni la propaganda lui Putin. Dar adevăratul leac pentru propagandă este adevărul și înțelegerea faptului că istoria nu este în alb-negru.

În plus – dacă uităm că bunicii noștri au ajutat la înfrângerea nazismului în 1945, cum ar trebui ca acest lucru să-l oprească pe Putin să bombardeze Ucraina în 2022?

Istoria războiului din Europa Centrală și de Est merită mai mult decât să fie exploatată în jocuri politice. Avem nevoie de această memorie, pentru că nu vom înțelege niciodată realitățile noastre dacă pur și simplu uităm ce s-a întâmplat în 1945, 1941 și 1939. Și indiferent dacă alegem 8 sau 9 mai pentru celebrare, avem nevoie de o examinare istorică onestă a ceea ce s-a întâmplat înainte, în timpul și după război. De ce s-a întâmplat acel dezastru – și ce s-a schimbat în viețile europenilor din Europa Centrală și de Est odată ce statele lor au devenit republici populare. Trebuie să înțelegem cum și cu ce preț a fost învins nazismul – și de ce nu a fost învins pentru totdeauna.

Foto: Cimitirul soldaților sovietici din Świdnica, Silezia Inferioară (sud-vestul Poloniei). Aproximativ 600.000 de militari sovietici și-au pierdut viața în timpul campaniilor din 1944-1945 pe teritoriul polonez de astăzi (sursă: Malgorzata Kulbaczewska-Figat)

Citește în limba engleză!

Abonați-vă la canalul din YouTube al Cross-border Talks! Urmăriți pagina de Facebook și Twitter a mediei! Cross-border Talks are și un canal în Telegram!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s